Gradul 30- Cavaler Kadosh- Ultimul grad al Areopagului și totodată ultimul grad inițiatic este cel de Cavaler Kadosh, un grad al răzbunării uciderii maestrului Hiram și al distrugerii Ordinului Templier, avînd ca devize Deus meumque jus și Ordo ab Chao, ritualul și învățătura gradului gravitînd în jurul simbolului scării, simbol clasic al ascensiunii. La gradul 30 scara are două laturi: Oheb Eloah- iubirea de Dumnezeu, având pe cele șapte trepte gravate numele a șapte virtuți (dreptatea, candoarea, dulceața, buna credință, măreția muncii, răbdarea, ultima treaptă fiind Coroana); pe latura cealaltă, Oheb Kerobo- iubirea aproapelui, sînt înscrise cele șapte arte liberale (gramatica, retorica, logica, aritmetica, geometria, muzica, astronomia).