Inițierea este un drum al cunoașterii, al trecerii de la ignoranță la cunoaștere, al trecerii de la profan la cunoașterea misterelor. Inițierea îl așază pe noul inițiat în fața unei deșteptări a spiritului despre care mai devreme nu avea știință, iar această deschidere este o nouă naștere. Apreciindu-i „dorința de inițiere”, loja care l-a primit pe noul frate trebuie să-i întrețină și amplifice această dorință, prin semnele de recunoaștere, simboluri, învățături potrivite fiecărui grad, oferindu-i cele necesare progresului personal. Primul pas este cel al uceniciei, timp al descoperirii și integrării în templu, un timp așezat sub semnul ternarului, al cifrei trei, prezentă în mai multe ipostaze (vârsta ucenicului, trei mari lumini, trei lovituri asupra pietrei brute), trei fiind un număr al armoniei care unește contrariile. Prin cele trei lovituri aplicate pietrei brute cu ajutorul dălții și a ciocanului, ucenicul săvârșește un act fondator, participă la un act creator: „Uitarea dimensiunii mitice a inițierii reduce considerabil deschiderea muncii care se desăvârșește în templu. Fără relația cu mitul creației, ritul își pierde substanța și se reduce adesea la o simplă repetiție a formulelor uzuale care nu au mare însemnătate pentru cei care le rostesc”. Contrar unei formule adânc înrădăcinate, Ucenicul nu este întruparea pietrei brute; aceasta conține toate energiile, toate conceptele, toate acțiunile, toate bogățiile necesare desăvârșirii operei. Munca ucenicului asupra pietrei brute reverberează în mutațiile care au loc în conduita și conștiința Ucenicului.
